Produse Noi, Sanatate

Maini curate si frumoase

Aspectul fizic al unei persoane este completat si de felul in care arata mainile sale. Mainile iti tradeaza, fara indoiala, varsta dar pot spune extrem de multe lucruri si despre personalitatea ta si, de aceea, dincolo de imbracaminte sau de machiaj, trebuie sa le acorzi, si lor, o atentie deosebita. Un simplu exercitiu de imaginatie iti va dezvaluie importanta acestora: inchipuie-ti ca nu ai avea maini! Iti dai seama cate lucruri nu ai putea face sau ti-ar fi extrem de dificil sa le faci? Cat de mult completeaza gesturile, miscarile facute cu membrele superioare, spusele tale!? Cum ai scrie, cum ai citi (intoarcerea filelor cartii), gati, imbraca si cate si mai cate…? Iata de ce este firesc sa le acorzi un respect deosebit si sa te ingrijesti cu multa afectiune de ele.

Pentru a avea niste maini frumoase, trebuie sa ai in vedere o multitudine de aspecte: in primul rand, pielea. Aceasta trebuie sa fie, in permanenta, moale, fina si delicata. De aceea, cel putin de patru ori pe zi, nu uita sa aplici o crema hidratanta. Saptamanal, e bine sa fie rasfatate prin aplicarea unei lotiuni de exfoliere pentru fata iar, inainte de culcare, maseaza-le usor cu crema de fata.

In cazul in care pielea mainilor tale este uscata, dupa ce te speli bine cu sapun, umezeste-le cu apa si, cu putina sare, maseaza usor. Spala, apoi, bine sarea de pe maini si, dupa uscare, aplica o crema hidratanta.

Daca, insa, ai o piele grasa, dupa spalarea cu apa si sapun, poti face un masaj cu malai.

Nu neglija purtarea manusilor de protectie atunci cand lucrezi in gradina sau, chiar, in bucatarie.

Lipsa hidratarii, petele, micozele si alte semne ale imbatranirii pot fi prevenite si trebuie sa iti protejezi mainile impotriva lor ca si impotriva intemperiilor (iarna, a gerului, vara, a arsurilor solare), a diferitelor accidente care iti pot deteriora aspectul pielii.

Iata cateva modalitati prin care poti influenta calitatea pielii mainilor:

Baia de parafina: cea mai rapida si eficienta metoda de hidratare si de obtinere a unei piei fine

Baile de plante: pune la fiert o jumatate de litru de apa si fa o infuzie cu doua lingurite de plante medicinale (musetel, salvie, urzica, galbenele). Adauga cateva picaturi de ulei esential si spala-te pe maini cu aceasta infuzie. Dupa uscare, aplica, masand delicat, o crema hidratanta pe care o poti prepara tu insati foarte usor:

– amesteci foarte bine o lingurita de miere cu trei lingurite de unt nesarat. Adaugi, apoi, o ligurita de infuzie concentrata din plante medicinale (musetel, galbenele, salvie). Aceasta crema se va absorbi ceva mai greu dar rezultatul te va incanta: vei avea maini matasoase, netede si fine.

– daca pielea de pe mainile tale este foarte uscata, o data sau, chiar, de doua ori pe saptamana, poti recurge la urmatorul tratament: amesteci o lingurita de glicerina cu un galbenus crud, doua lingurite de ulei (masline, migdale, etc), zeama de la o lamaie si o cana de infuzie foarte concentrata de plante (poti combina musetel cu galbenele, de ex) sau apa de trandafiri. Aceasta crema concentrata o vei pastra in frigider, in perioada de aplicare a tratamentului.

Nu neglija folosirea mastilor pentru maini, simplu si usor de pregatit. Un piure dintr-un cartof si putin lapte, aplicat pe maini va avea un rezultat uimitor. Lasa-l sa actioneze o jumatate de ora dupa care il indepartezi prin spalare. Mainile tale iti vor aduce aminte de finetea pielii de bebelus. Daca ai un surplus de albus crud, nu il arunca. Intinde-l bine pe maini si lasa-l sa actioneze o jumatate de ora. Dupa aceea, spala-te bine pe maini. Un masaj cu lamaie iti va tonifia si hrani pielea.

Se stie ca, dupa spalatul cu detergent alcalin (rufe sau vase) ai senzatia de maini uscate deoarece a scazut PH-ul pielii. Nimic mai usor pentru a-l restabili: limpezeste-ti mainile cu lapte acru sau cu otet de mere diluat (o lingurita la doua cani de apa).

Mainile si picioare reci sunt semne ale unei circulatii sangvine deficitare si favorizeaza aparitia racelilor si a gripei. De aceea, trebuie sa iti pastrezi mainile calde: nu doar pentru a fi frumoase ci si pentru a-ti mentine o stare buna de sanatate.

Sa nu uitam de unghii, pentru ca e vorba de o imagine de ansamblu a mainilor. Si acestea au nevoie de atentie si ingrijire. Obisnuiesti sa folosesti lac protector? Evita indepartarea lui cu acetona. Lasa-le, din cand in cand, cateva zile fara oja ca sa respire si sa se regenereze. Ai unghii subtiri si casante? Pentru a le intari, foloseste o infuzie de coada calului sau aplica pe unghii, cateva minute, ulei de masline incalzit. Uneori este necesar sa se recurga la masuri suplimentare, recomandandu-se folosirea unor compusi organici pe baza de siliciu. Acestia au menirea de a accelera cresterea unghiilor si de a preveni fisurarea lor. De asemenea, uleiul de trandafiri sau de peste sunt recomandate pentru a avea unghii cat mai sanatoase. Putem aminti si vitamina B (mai ales, B5), suplimentele pe baza de chelati de fier, metilsulfonilmetanul care are un rol foarte important si in dezvoltarea unor celule ale pielii sanatoase.

set manichiura pedichiura Mp64

Indepartarea cuticulelor poate, adesea, provoca infectii facand unghiile mai vulnerabile. Pentru a evita asemenea neplaceri poti folosi o crema speciala pentru cuticule. Iti „inmoi” unghiile cateva minute in apa calda cu sapun, le stergi si, apoi, impingi cuticulele spre exteriorul unghiei si, cu forfecuta speciala, le tai delicat.

Iata doar cateva modalitati, usor de aplicat si la indemana oricui, care ne pot ajuta sa avem, in permanenta, maini frumoase si fine!

Sursa: https://www.beurer.ro/blog/

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *